PREDĂ Responsabil Deșeurile de Echipamente Electrice și Electronice

INCLUSIV ECHIPAMENTE IT UZATE FUNCȚIONALE ȘI NEFUNCȚIONALE

Calculăm impactul de mediu al companiilor care ne predau DEEE,
contribuind la raportarea lor non-finaciară și raportul de sustenabilitate.

Scrie-ne la adresa colectare@atelierefarafrontiere.ro.

Recondiționăm calculatoarele și laptopurile colectate și le donăm școlilor din mediile rurale din România, contribuind la digitalizarea sectorului educațional.
Află mai multe.

Alege sistemul de gestiune a DEEE-urilor sustenabil, prietenos cu mediul și cu impact social !

Ne ocupăm de managementul DEEE, urmărind să recondiționăm cât mai multe computere pentru școlile din zone marginalizate și oferind un parcurs socio-profesional persoanelor vulnerabile pentru (re)integrare pe piața muncii.

Suntem colector autorizat DEEE prin Autorizația de Mediu nr. 5780/08.04.2014 și deținem Certificarea ISO 14 001 care atestă o abordare sistemică și dinamică a politicilor de mediu.

Peste 500 de companii, organizații și instituții din România își îndeplinesc obligațiile de valorificare și reciclare a DEEE-urilor prin Ateliere Fără Frontiere pentru că ne conformăm cerințelor legale, economisim resurse prin reutilizare și pentru că implicăm social companiile care ne predau deșeurile.

ce beneficii ai?

Beneficiile colaborĂrii cu Ateliere FĂrĂ Frontiere:

  • Preluare GRATUITĂ* a deșeurilor electrice și electronice (în București și județele limitrofe)

  • Colectare în MAXIM 5 zile lucrătoare de la plasarea comenzii

  • Calcularea impactului de mediu în funcție de DEEE-urile predate

  • Conformare cerinte legislative privind managementul deseurilor de echipamente electrice si electronice, conform Legii nr.211/2011 si OUG nr. 5/2015 privind regimul deșeurilor de echipamente electrice și electronice

  • Consultanță de specialitate prin persoană dedicată colectării DEEE !

  • Garanția confidențialității datelor prin sistem performant de ștergere sau distrugere (dublă găurire) date la cerere

*Colectarea DEEE este gratuită. Există însă un cost de colectare și reciclare pentru deșeuri de condensatori electrolitici, cartușe, tonere – 5 lei/kg fără TVA, după recepționare și cântărire în cazul în care acestea sunt colectate separat de echipamentele din care au făcut parte.

SUSȚINE EDUCAȚIA ÎN COMUNITĂȚI DEFAVORIZATE PRIN PREDAREA ECHIPAMENTELOR IT (FUNCȚIONALE SAU NEFUNCȚIONALE)UZATE DIN COMPANIA TA!

Colectarea separată și reciclarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice sunt foarte importante pentru protejarea mediului, dar și reutilizarea acestora are beneficii mult mai mari pentru mediu, Ateliere Fără Frontiere fiind singurul operator autorizat în acest sens.

Reutilizarea echipamentelor IT uzate s-a dovedit a fi singura soluție care scade impactul negativ al deee-urilor asupra mediului în încercarea de a acoperi cât mai mult din nevoia de calculatoare a școlilor din comunități sărace, mai ales în mediul rural.